Împreună, în Sibiu, oraș al culturii, solidar prin cultură
Prin cântec și dans, public și artiști sibieni au sărbătorit Ziua Europei în mediul online, grație inițiativei intitulate Sibiul, oraș al culturii, solidar prin cultură!. Soliștii Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” au adus în prim-plan un potpuriu de cântece tradiționale, specifice folclorului român, german, maghiar și rus.
CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu și Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” au privit întotdeauna cu mult respect spre patrimoniul imaterial al întregii umanității, spre diversitatea culturală care ne unește pe noi europenii și spre multiculturalitatea care definește Sibiul. În acest context, ne-am dorit ca prin prezența noastră în proiectul „Sibiul, oraș al culturii, solidar prin cultură!” să marcăm aceste trei aspecte și să oferim publicului din mediul online momente artistice speciale. Astfel, soliștii Robert Târnăveanu, Alina Bîcă și Nelu Albu au îmbrăcat costume populare specifice poporului german, maghiar, rus și au interpretat cântece din folclorul acestora, iar reputatul instrumentist Adrian Neamțu ne-a oferit, la taragot, un potpuriu de melodii din folclorul european. Am colorat astfel programul dedicat culturii tradiționale, printr-un dialog al cântecului popular românesc cu cel european.
„Întotdeauna ne-am străduit să marcăm Ziua Europei prin manifestări speciale: prin evenimente de anvergură – precum „Europa cântă și dansează”, prin turnee în străinătate sau, așa cum s-a întâmplat în 2019, prin spectacolul extraordinar oferit în cadrul manifestărilor Sibiu Summit Celebration. Ne-am bucurat enorm că și în acest an, atât de critic pentru omenire, am putut menține această tradiție la Junii Sibiului și am fost parte din amplul proiect online „Sibiul, oraș al culturii, solidar prin cultură!”, inițiat de Livestream România, o echipă de profesioniști pe care îi felicităm din suflet pentru acest demers.
Mă bucur că, împreună cu celelalte instituții de cultură și cu colegi artiști din Sibiu, am reușit să demonstrăm încă o dată că suntem o veritabilă Capitală Culturală Europeană. Sibiul a fost orașul, singurul din România din câte știu, care a marcat Ziua Europei printr-un program cultural online inedit, ce a adus împreună muzică, dans și teatru, artiști și public. Mulțumirea noastră vine și din primirea extraordinară de care acest proiect s-a bucurat: oamenii au fost alături de noi în număr extrem de mare, în mediul online, semn că de-abia așteaptă să ne întâlnim din nou la spectacole, atunci când va fi posibil. Împreună, artiști și public am reușit să spunem într-un mod extrem de frumos și binevenit: La mulți ani, Europa! Mulțumim celor care luptă în linia întâi!”, declară Silvia Macrea, manager CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu.
Link facebook: https://www.facebook.com/705702192807249/videos/2704967732947906/ https://www.facebook.com/705702192807249/videos/2704967732947906/
Proiectul Sibiul, oraș al culturii, solidar prin cultură! s-a derulat în mediul online, în data de 9 mai 2020, reunind artiști și instituții de cultură din Sibiu, într-un demers inedit de transmitere a unui mesaj de recunoștință, unitate și solidaritate față de toate cadrele din LINIA ÎNTÂI, indiferent că vorbim de cele sibiene, române sau europene.
Click pentru a deschide o fotografie:
Ultimele ştiri
Junii Sibiului în casele românilor, prin intermediul Televiziunii Române
Felicitare
Junii Sibiului aduc proiectul aniversar acasă, la Gura Râului
Ziua Națională sărbătorită la Sibiu prin spectacolul extraordinar „Noi suntem români”
Junii Sibiului sărbătoresc România, la TVR 1
FESTIVALUL NAȚIONAL DE FOLCLOR „ IOAN MACREA” a marcat trei zile de regal folcloric, la aniversarea celor 80 de ani de activitate ai Junilor Sibiului