Junii Sibiului și Silvia Macrea, onorați pe scena Festivalului „Cântecele Munților”
19 ansambluri din 8 țări de pe 3 continente, 6 zile de festival - sunt cifrele care conturează cea de-a 44-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților” * Evenimentul din acest an a avut caracter special, căci Junii Sibiului și Silvia Macrea au primit distincții la cel mai înalt nivel, în semn de recunoaștere a activității de conservare și promovare a folclorului românesc* Ansamblurile „Nouvelle Époque” – Canada, „Lanzhou” – China, „Stobi” – Macedonia, „Abrašević” – Serbia, „Sonechko” – Ucraina, „Athanasia”, „Achna Forest” și „EAC Larnaca” – Cipru, Orchestra „Lăutarii” – Republica Moldova, „Bihorul” – Oradea, „Timișul” – Timiș, „Arcanul” – Fundu Moldovei, Școala de Dans „Ioan Macrea”, „Mărginimea”, „Ardealul”, „Ceata Junilor” – Sibiu, „Veteranii Junii Sibiului”, Fanfara din Turnișor, Orchestra de Tineret a Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” și Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul–Junii Sibiului” au făcut spectacol la cea de-a 44-a ediție a Festivalului „Cântecele Munților”, desfășurat la Sibiu în perioada 31 iulie – 6 august 2019. Spectacolele în aer liber, evenimentele cu specific culinar, parada portului popular și atelierele de dans au fost evenimentele centrale ale festivalului. Silvia Macrea și Junii Sibiului - distincții la cel mai înalt nivel de la Președintele României Pentru Junii Sibiului, festivalul a fost încărcat de emoție, căci spectacolele au fost susținute sub genericul aniversar „Junii Sibiului – 75 de ani de activitate”, iar Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” și Silvia Macrea, coregraf și manager CJCPCT „Cindrelul-Junii”, au primit distincții la cel mai înalt nivel. În data de 1 august 2019, Excelenţa Sa domnul Klaus Iohannis, Președintele României, a semnat decretele de decorare a Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” și a doamnei Silvia Macrea, cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, apreciind „activitatea importantă pusă în slujba artei spectacolului”, respectiv „activitatea importantă pusă în slujba promovării valorilor româneşti, atât în ţară cât şi peste hotare”, conform comunicatului de presă al Administrației Prezidențiale. Astfel, vineri, 2 august, Junii Sibiului au sărbătorit conferirea distincțiilor printr-o horă jucată, în Piața Mare, împreună cu ansamblurile participante în festival și numeroși spectatori. A fost momentul când Junii Sibiului, cei care timp de 75 de ani au construit una dintre cele mai frumoase pagini ale istoriei culturii tradiționale din România, au marcat alături de public recunoașterea la cel mai înalt nivel a activității derulate de ansamblu și de doamna Silvia Macrea. „Respect, onoare şi emoţii simțim noi, membrii Ansamblului „Cindrelul-Junii Sibiului”, în aceste momente. Sunt distincții care încununează, la cel mai înalt nivel, activitatea neîntreruptă de 75 de ani a Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, fiind totodată cea mai mare onoare care ne-a fost acordată vreodată. Bucuria decernării Ordinului Meritul Cultural în grad de Cavaler este înzecită, mai ales că distincțiile ne sunt oferite de Excelența Sa, domnul Klaus Iohannis, președintele nostru din Sibiu!”, a declarat Silvia Macrea vineri seara. Duminică, doamna Silvia Macrea a primit pe scena Festivalului „Cântecele Munților” titlul de Cetățean de onoare al Municipiului Sibiu. „Am considerat că în seara aceasta, când Junii aniversează 75 de ani de la înființarea Ansamblului, este momentul potrivit să înmânez această distincție doamnei Silvia Macrea chiar în Piața Mare, acolo unde Junii, conduși de Silvia Macrea, ne-au încântat cu zeci de spectacole de-a lungul anilor și în fața publicului, a sibienilor care apreciază acest festival și o prețuiesc pe Silvia Macrea, pentru tot ceea ce face și reprezintă în lumea folclorului românesc”, a declarat doamna Astrid Fodor, primarul Municipiului Sibiu, la înmânarea distincției și a cheii simbolice a orașului. Tot duminică, doamna Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, a vorbit despre dragostea pentru tradiții pe care Junii Sibiului o mențin vie și în semn de recunoștință, a acordat medalii „Veteranilor Junii Sibiului” și a anunțat că într-un eveniment special va mulțumi tuturor celor care fac parte din marea familie a Junilor și că va propune acordarea titlului de cetățean de onoare al județului Sibiu doamnei Silvia Macrea. La ceas aniversar, activitatea de 75 de ani a Ansamblului a fost recunoscută prin Diplome de excelență decernate de Televiziunea Română și de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Spectacole la superlativ ... astfel pot fi definite cele trei seri petrecute în Piața Mare, în cadrul festivalului. Vineri, alături de Junii Sibiului a fost sărbătorită și Iuliana Tudor la împlinirea a 20 de ani de carieră în Televiziune, acordându-i-se distincții de către Televiziunea Română, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Consiliul Județean Sibiu. Mai mult, nume de prim rang ale muzicii ușoare și populare au venit alături de Junii Sibiului și Iuliana Tudor să cânte melodii tradiționale și să danseze jocuri populare românești. La „Cântecele Munților”, călătoria tradițională ne-a dus din Europa în Asia și America, punctând: dansul cu 32 de pahare pe cap al ciprioților, dansul în pantofi cu crampoane al canadienilor, cântecele interpretate la vioara chineză-erhu, acrobațiile ucrainenilor, dansul în pantofi cu crampoane al canadienilor, obiceiurile de nuntă ale sârbilor, bătutele, brâiele, hațeganele și învârtitele românilor, obiceiurile legate de viaţa omului ale macedonenilor. Duminică, sărbătoarea Junilor a continuat sub genericul Junii Sibiului Altfel: într-o demonstrație de forță și creativitate, artiștii au arătat că dansurile și cântecele populare românești fac casă bună cu valsul și cu tradițiile specifice altor nouă țări. Protagoniști au fost: interpreți de muzică populară şi cele patru generaţii de Junii ai Sibiului. Seara de duminică a fost marcată și de două evenimente speciale: aniversarea a 25 de ani de carieră pentru Adrian Neamțu și momentul In memoriam Camelia Peligrad, special gândit pentru a omagia activitatea violonistei prea devreme plecată dintre noi. *** Aseară, gongul de final al festivalului a bătut la seara cipriotă, unde voia bună și antrenul, alături de bucatele tradiționale, au adus atmosfera de petrecere cipriotă la Sibiu. Cea de-a 44-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților” a fost organizată de Consiliul Judeţean Sibiu, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu, acţiunea fiind cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu; coproducător: TVR.
Click pentru a deschide o fotografie:
Ultimele ştiri
Junii Sibiului în casele românilor, prin intermediul Televiziunii Române
Felicitare
Junii Sibiului aduc proiectul aniversar acasă, la Gura Râului
Ziua Națională sărbătorită la Sibiu prin spectacolul extraordinar „Noi suntem români”
Junii Sibiului sărbătoresc România, la TVR 1
FESTIVALUL NAȚIONAL DE FOLCLOR „ IOAN MACREA” a marcat trei zile de regal folcloric, la aniversarea celor 80 de ani de activitate ai Junilor Sibiului