Consiliul Județean Sibiu pregătește o sărbătoare a culturii, folclorului și meșteșugurilor din Republica Moldova

09.07.2024

Vineri, 12 iulie ac, „Junii Sibiului” se vor „duela” cu invitații moldoveni întrun spectacol cu acces gratuit.

„Trei Culori și-o Singură Credință: Românească” este proiectul prin care Consiliul Județean Sibiu continuă să promoveze schimbul de bune practici din domeniul culturii și tradițiilor dintre Județul Sibiu și Raioanele Dondușeni, Criuleni, Strășeni și Soroca din Republica Moldova. Finanțarea proiectului a fost obținută de către Consiliul Județean Sibiu de la Guvernul României, prin Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), valoarea acesteia fiind de 480.000 lei, la care se adaugă o contribuție proprie a administrației județene în cuantum de 9.600 lei. Ajuns la a doua ediție, proiectul se va derula pe perioadă de 4 luni, timp în care vor fi realizate câte două vizite de studiu în cele două țări, simpozioane, expoziții, ateliere dedicate meșteșugurilor tradiționale, dar și spectacole de dansuri și muzică populară. Astfel, timp de patru zile, între 11 și 14 iulie ac, o delegație de 130 de artiști, meșteșugari și oameni de cultură din Raioanele Dondușeni, Criuleni, Strășeni și Soroca, se vor afla în județul Sibiu pentru a participa la Festivalul „Sfântă nii vatra!”, derulat ca parte a proiectului amintit. Activitățile cu public vor debuta vineri, 12 iulie ac, orele 10,00, la Casa Artelor din Piața Mică a Sibiului, oaspeții moldoveni purtând afla modul prin care Muzeul Astra conservă și promovează meșteșugurile tradiționale, asigurând totodată formarea profesională și certificarea meșterilor.

Începând cu ora 12,30, pe strada Nicolae Bălcescu va avea loc o paradă a ansamblurilor populare din Republica Moldova, publicul fiind invitat să urmărească și să încurajeze evoluția acestora.

Între orele 10.00 – 17.00, în fața Casei Artelor, meșteri și producători locali moldoveni vor face demonstrații ale îndemânării în confecționarea obiectelor de decor și vor comercializa diverse bunătăți de peste Prut: ceai de trandafir, miere cu cătină, ghimbir sau zmeură, ulei din nuci, vinuri, fructe uscate și multe altele. Iubitorii folclorului autentic sunt așteptați, vineri seara, la spectacolul „Sfântă ni-i vatra!”, organizat la Centrul Cultural „Ion Besoiu”, unde vor putea urmări un veritabil „duel” cultural între dansatorii de la „Junii Sibiului” și cei ai ansamblurilor „Cimbrișor”, „Baștina”, „Lozioara”, „Basarabia” și „Plai de Dor” din Republica Moldova.

De asemenea, vor fi susținute recitaluri de muzică populară moldovenească de către Semion Lungu, Victor Ciobanu și Alexandru Biță.

Accesul publicului este liber, iar spectacolul se va desfășura în intervalul 18.00 – 20.30.

Ziua de sâmbătă, 13 iulie ac, este rezervată schimbului de bune practici în domeniile managementului cultural și al administrației publice, fiind organizate dezbateri și tururi informative la Biblioteca Județeană „Astra” și la Muzeul „Astra” din Dumbrava Sibiului, unde va continua și târgul producătorilor moldoveni. Încă din anul 2017, Județul Sibiu are încheiat un Acord de colaborare cu Raionul Dondușeni, care a permis o mai bună cunoaștere a culturii și tradițiilor fiecărei părți, dar și extinderea legăturilor de colaborare cu Raioanele Criuleni, Strășeni și Soroca. „Am convingerea că aici, în județul Sibiu, oaspeții moldoveni vor fi ca acasă, așa cum și noi, românii, atunci când trecem Prutul simțim că pășim din România, în ...România. Îi invit pe sibieni, și nu numai, să le fie alături artiștilor moldoveni, căutând acele lucruri care ne unesc”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

 

AGENDA CU PUBLIC A FESTIVALULUI „SFÂNTĂ NI-I VATRA!” DIN CADRUL PROIECTULUI „TREI CULORI ȘI-O SINGURĂ CREDINȚĂ: ROMÂNEASCĂ”

VINERI, 12 IULIE 2023 

09.45 - 10.00 – primirea invitaților Casa Artelor 

0.00 - 10.30 – discursuri oficialități

10.30 - 11.00 – prezentare proiect - TREI CULORI ȘI-O SINGURĂ CREDINȚĂ: ROMÂNEASCĂ

11.00 - 11.30 – prezentare proiect Casa artelor (meșteșuguri tradiționale, certificare, formare)

11.30 - 11.45 – vizită expoziție

12.00 – 12.30 - declarații de presă

12.30 - 13.00 – parada colectivelor artistice în Centrul istoric al Sibiului – str. N. Bălcescu

18.00 - 20.30 – FESTIVALUL SFÂNTĂ NI-I VATRA! – Centrul Cultural Ion Besoiu

10.00 - 17.00 – Expoziție meșteri/artizani/producători din Republica Moldova la Casa Artelor din centrul Sibiului

 

Sâmbătă, 13 IULIE 2024

9.30 - 10.00 – primirea invitaților Biblioteca Județeană ASTRA

10.00 – 11.15 – seminar – Bune practici în management cultural și administrația publică

11.30 – 12.00 - tur ghidat în centrul Sibiului

12.00 - 13.30 – timp liber in Centrul istoric al Sibiului

16.00 – 18.00 - tur ghidat în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului al CNM Astra Sibiu și expoziție

18.00 – 22.00 – timp liber în Muzeul în aer liber, Festival VinFest (concert Vunk) sau concert Filarmonica

10.00 – 14.00 – colectivele artistice vor susține animații culturale în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului al CNM ASTRA Sibiu

10.00 – 18.00 – expoziție meșteri/ artizani/ producători în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului al CNM Astra Sibiu _____________________________________________________________________

Partenerii Consiliului Județean Sibiu în derularea proiectului sunt: Consiliile Raionale Dondușeni, Criuleni și Strășeni, Grupul de Acțiune Locală Plaiul Codrilor, A.O. Rețeaua Națională LEADER din Republica Moldova, Teatrul „Veniamin Apostol” din Raionul Soroca, Grupurile de Acțiune Locală Mărginimea Sibiului și Țara Oltului, instituțiile județene de cultură din Județul Sibiu. Persoană de contact privind comunicarea proiectului: Thomas Roth, tel. 0269/217733, email: cabinet@cjsibiu.ro