Doamna Silvia Macrea Senior – cetățean de onoare al comunei Bârghiș
Sâmbătă, 2 septembrie a.c., doamna Silvia Macrea Senior a primit distincția de Cetățean de Onoare al comunei Bârghiș, în cadrul unui frumos eveniment, organizat chiar în satul natal, Ighișu Vechi. I-au fost alături „Veteranii Junii Sibiului” și cele două fiice, precum și întreaga comunitate.
Cu ocazia Nopții Muzeelor la sate, în Podișul Hârtibaciului, fiii satului s-au reunit pentru a se bucura de muzică tradițională de pe Valea Hârtibaciului, de cântece populare, grupuri vocale, teatru popular și proiecții de film, muzică clasică, o sărbătoare în adevăratul sens al cuvântului. La eveniment au participat și „Veteranii Junii Sibiului”, artiștii Marcel Părău, Camelia Cosma Stoiță și Traian Stoiță, care au încântat publicul prezent în Căminul Cultural din Ighișu Vechi. Momentul culminant al serii a fost decernarea titlului de Cetățean de Onoare al comunei Bârghiș doamnei Silvia Macrea senior, fiică a satului, care încă din anii de școală a demonstrat interes sporit pentru culegerea și prelucrarea folclorului, care a fost direct implicată în activitatea culturală din sat, coordonând atât grupul de dansuri populare, cât și grupul coral și care, mai apoi, a dus în lumea întreagă faima jocurilor populare de pe Valea Hârtibaciului prin intermediul ansamblului „Junii Sibiului” și prin ansamblurile folclorice pe care le-a coordonat până la pensionare.
Deși aflată la vârsta venerabilă de 87 de ani, doamna Silvia Macrea senior a jucat pe scenă alături de colegii de la „Veteranii Junii Sibiului” și a mulțumit, gâtuită de emoție, oficialităților, preotului și întregii audiențe: Vă mulțumesc din suflet pentru această cinste! Le mulțumesc domnului primar, membrilor Consiliului Local Bârghiș, precum și preotului paroh din Ighișu Vechi. E o bucurie și o mare împlinire să mă simt apreciată în mijlocul comunității în care m-am născut, am crescut și m-am format ca dascăl, apoi coregraf. Port mereu în suflet Ighișul, satul cu cerul senin, cu oameni buni, harnici și iubitori de folclor.
Îi mulțumesc și familiei mele, care prețuiește tradițiile și îmi oferă marea mulțumire de a le transmite mai departe, către generațiile viitoare. Sunt onorată! Vă mulțumesc încă o dată și vă doresc tuturor sănătate!
La eveniment au fost prezente ambele fiice, Ioana în calitate de dansator al Ansamblului „Veteranii Junii Sibiului” și Silvia, în calitate de manager al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu, care a și felicitat-o pe mama sa pe scenă și a mulțumit tuturor celor care au susținut această inițiativă.
Felicitări, tanti Silvia, așa cum îi spunem noi, toți cei care o iubim, meritați din plin acest titlu, sunteți pentru generații întregi modelul de dascăl și artist! Vă respectăm și vă prețuim!
CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu
Click pentru a deschide o fotografie:
Ultimele ştiri
Junii Sibiului în casele românilor, prin intermediul Televiziunii Române
Felicitare
Junii Sibiului aduc proiectul aniversar acasă, la Gura Râului
Ziua Națională sărbătorită la Sibiu prin spectacolul extraordinar „Noi suntem români”
Junii Sibiului sărbătoresc România, la TVR 1
FESTIVALUL NAȚIONAL DE FOLCLOR „ IOAN MACREA” a marcat trei zile de regal folcloric, la aniversarea celor 80 de ani de activitate ai Junilor Sibiului