„Junii Sibiului şi invitaţii lor”, un spectacol extraordinar la TVR
În 9, 16 și 23 iulie a.c., TVR 1 și TVR Internațional difuzează spectacolul-eveniment „Junii Sibiului şi invitaţii lor”, pe care ansamblul sibian l-a organizat, recent la București, pentru a prefața cei 80 de ani pe care îi sărbătorește în 2024. Interpreți de prim rang ai muzicii populare și tinere talente, pe care Junii Sibiului le-au promovat în spectacole și festivaluri, invită telespectatorii într-o călătorie în zonele etnofolclorice ale României.
Timp de trei săptămâni, petrecem serile de duminică împreună cu Junii Sibiului, căci în 9, 16 și 23 iulie, ora 21, TVR 1 și TVR Internațional difuzează, în emisiuni succesive, spectacolul extraordinar „Junii Sibiului şi invitaţii lor”, un eveniment găzduit în iunie de Sala Palatului din București.
Spectacolul, conceput de manager Silvia Macrea, a reunit în tablouri muzical-coregrafice, reprezentative pentru folclorul de pe întreg cuprinsul țării, cântece, dansuri populare și obiceiuri, unele dintre ele incluse în Patrimoniul UNESCO.
În prima emisiune ne vom bucura de jocuri populare din Mărginimea Sibiului, Banat, Maramureș, Muntenia, de obiceiuri precum Focul viu, Govia, intrarea fetei în horă și de ritualuri de Sânziene. Nu vor lipsi cântecele interpretate de Alina Bîcă, Traian Stoiță, Alina Pinca, Robert Târnăveanu, Nicoleta Voica, Cornelia și Lupu Rednic, Gelu Voicu și piesele instrumentale de virtuozitate în compania Orchestrei Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” și a țambalistului Cătălin Iancu.
În următoarele două emisiuni, călătoria muzical-coregrafică va continua alături de Dumitru Teleagă, Emilia Dorobanțu, Tudor Furdui Iancu, Vasilica Tătaru, Ovidiu Homorodean, Mariana Anghel, Constantin Enceanu, Alexandru Brădățan, Oana Tomoiagă, Gabriel Dumitru, Andreea Haisan, Paul Ananie, Matilda Pascal Cojocărița, Laura Lavric, Adrian Neamțu (la taragot) și Nicolae Furdui Iancu. Junii Sibiului vor întregi momentele cu suite de dansuri populare de pe Valea Târnavelor, din Oltenia, Moldova, suite de jocuri feciorești din Transilvania și obiceiuri de nuntă de pe Valea Hârtibaciului. Coregrafia a fost semnată de Theodor Vasilescu și Silvia Macrea, asistent coregraf - Alesea Sas. Acompaniamentul a fost asigurat de către Orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul - Junii Sibiului”, condusă de către maeștrii dirijori Gabriel Popescu și Cristian Obrejan. Spectacolul a fost pezentat de Iuliana Tudor.
„A fost o bucurie pentru noi să oferim acest spectacol-eveniment la București. Zeci de interpreți de muzică populară din toată țara au fost alături de noi, de Junii Sibiului, afirmând într-un glas că moștenirea noastră cea mai de preț e folclorul. Și iată că în iulie, prin intermediul TVR 1 și TVR Internațional, reușim să transmitem acest mesaj spre inimile românilor care trăiesc în țară sau în străinătate. Cele mai adânci mulțumiri pentru fiecare dintre invitații noștri speciali și pentru toți cei care au contribuit la reușita acestui spectacol și la difuzarea lui de către TVR”, declară Silvia Macrea, manager CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu.
Spectacolul va fi difuzat în emisiuni consecutive și de TVR Moldova, în zilele de 14, 21 și 28 iulie, de la ora 22.10.
Producător tv al acestui proiect este Televiziunea Română, sponsor este Therme București, iar partener -Maxagro.
Acțiunile CJCPCT „Cindrelul- Junii” Sibiu sunt posibile cu finanțare din partea Consiliului Județean Sibiu.
Click pentru a deschide o fotografie:
Ultimele ştiri
Junii Sibiului în casele românilor, prin intermediul Televiziunii Române
Felicitare
Junii Sibiului aduc proiectul aniversar acasă, la Gura Râului
Ziua Națională sărbătorită la Sibiu prin spectacolul extraordinar „Noi suntem români”
Junii Sibiului sărbătoresc România, la TVR 1
FESTIVALUL NAȚIONAL DE FOLCLOR „ IOAN MACREA” a marcat trei zile de regal folcloric, la aniversarea celor 80 de ani de activitate ai Junilor Sibiului