De Rusalii, petrecem cu Junii Sibiului pe TVR1 și la Mediaș
Un maraton al tradițiilor vă propune Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” de sfânta sărbătoare a Rusaliilor. Astfel, duminică, Junii Sibiului vor urca pe scena a două evenimente de anvergură: semifinala talent show-ului „Vedeta Populară”, difuzat de TVR1, și Zilele Mediașului, organizate în Piața Corneliu Coposu din municipiul Mediaș.
Junii Sibiului, alături de semifinaliștii „Vedeta Populară”
Cu ritualuri de nuntă din toată ţara şi cântece din folclorul minorităţilor naţionale, nouă semifinalişti ai emisiunii-concurs „Vedeta Populară”, cel mai mare talent show de folclor din România, încearcă să cucerească publicul și juriul duminică, 4 iunie a.c., de la ora 21.00, pe TVR1.
Junii Sibiului vor fi alături de cei nouă concurenți, asigurând atât acompaniamentul muzical, sub coordonarea dirijorului Cristian Obrejan, cât și momente coregrafice pline de vigoare, în conceptul artistic al Silviei Macrea. Astfel, nu mai puțin de 20 de costume populare, specifice românilor și etniilor conlocuitoare, vor fi etalate de artiștii dansatori și muzicieni de la Junii Sibiului.
Membrii Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” vor trăi din nou emoțiile show-ului „Vedeta Populară”, căci, în data de 11 iunie, îi vor acompania pe cei 5 concurenți din marea finală competiției; coordonarea muzicală va fi asigurată de dirijorii Gabriel Popescu și Cristian Obrejan, iar cea coregrafică e semnată de Silvia Macrea; asistent coregraf: Alesea Sas.
„Vedeta populară” se difuzează simultan pe TVR1, TVR Moldova şi TVR Internaţional.
Sărbătorim bogăția culturală a județului Sibiului
Și tot de Rusalii, Junii Sibiului salută medieșenii printr-un spectacol special oferit în cadrul manifestărilor Zilele Mediașului. Astfel, în 4 iunie ora 19 în Piața Corneliu Coposu, Junii Sibiului, Traian Stoiță, Răzvan Năstăsescu și Ovidiu Homorodean vă poartă cu jocul și cântecul într-o călătorie prin frumoasa noastră Românie. În acest an, Zilele Mediașului celebrează cei 756 de ani care se împlinesc de la atestarea documentară a municipiului.
„Ceata Junilor”, constituită din mai tineri membri ai familiei artistice Junii Sibiului, se va alătura comunității din Sebeșu de Jos la „Hora de la Rusca”. Spectacolul are loc în această duminică, începând cu ora 12.30, pe platoul de la Rusca. Vor urca pe scenă: „Ceata Junilor”, soliștii de muzică populară Ioana Brad, Cristina Posa, Antonia Bogdan, Ionela Răspop, Geanina Gavrilă, Traian Stoiță, Camelia Cosma, Nelu Albu, Paula Medrea și ansamblurile locale „Hora de la Rusca” și „Ia de la Turnu Roșu”. Spectacolul este prezentat de Traian Stoiță.
Click pentru a deschide o fotografie:
Ultimele ştiri
Junii Sibiului în casele românilor, prin intermediul Televiziunii Române
Felicitare
Junii Sibiului aduc proiectul aniversar acasă, la Gura Râului
Ziua Națională sărbătorită la Sibiu prin spectacolul extraordinar „Noi suntem români”
Junii Sibiului sărbătoresc România, la TVR 1
FESTIVALUL NAȚIONAL DE FOLCLOR „ IOAN MACREA” a marcat trei zile de regal folcloric, la aniversarea celor 80 de ani de activitate ai Junilor Sibiului