9 ore de folclor la Festivalul - Concurs „Lucreția Ciobanu” 2023
Dinamismul dansurilor populare, cântecele din toate zonele etnofolclorice ale țării și emoțiile tinerilor concurenți au fost „ingredientele” principale ale celei de-a VI-a ediții a Festivalului - Concurs „Lucreția Ciobanu" de la Sibiu. Trofeul Festivalului a fost adjudecat de interpretul Dorinel Gavriluț din Timiș, iar sibianca Bianca-Andreea Crețu a obținut Premiul de popularitate, în urma voturilor exprimate de publicul prezent în sală.
O mie de spectatori au fost alături de cei peste 200 de artiști pe parcursul Festivalului-Concurs „Lucreția Ciobanu”, desfășurat în 26 și 27 aprilie 2023, la Sibiu. Manifestarea a fost organizată de Consiliul Județean Sibiu și CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu, parteneri: Scandia Food și Cricova.
Laureații Festivalului
15 tineri interpreți, reprezentanți ai marilor zone etnografice ale țării, au urcat pe scena festivalului, încercând să dovedească, prin repertoriul ales și calitățile interpretative, că pot merge pe drumul cântecului popular românesc. Prestațiilor lor artistice au fost apreciate de juriul de specialitate format din: prof. dr. Elise Stan, etnomuzicolog, realizator de emisiuni la Televiziunea Română - președintele juriului; prof. univ. dr. Ilie Moise - etnolog, cercetător științific la Institutul de Cercetări Socio - Umane din Sibiu al Academiei Române; Carmen Popovici Dumbravă - profesor de canto la Școala Populară de Arte din Timișoara și interpretă de muzică populară; Ionuț Fulea - interpret de muzică populară, Președintele Uniunii Artiștilor Interpreți de Folclor muzical din România; dr. Cristian Obrejan – dirijor, orchestrator și colaborator al Orchestrei „Cindrelul-Junii Sibiului”; Ioana Ștefan - interpretă de muzică populară, câștigătoarea trofeului ediției a V-a a Festivalului - Concurs „Lucreția Ciobanu” și dr. Silvia Macrea, director festival.
În deschiderea Galei, Elise Stan a subliniat nivelul artistic și interpretativ foarte ridicat al concurenților. Premiile acordate în cadrul ediției 2023 sunt următoarele: Trofeul Festivalului - Dorinel Gavriluț din Timiș, Premiul I - Luiza Elena Turcu din Dolj, Premiul II - Nicoleta Crisante din Olt, Premiul III - Ștefan Țîrdea din Neamț, Premiul de popularitate - Bianca - Andreea Crețu din Sibiu, Premiile CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu: Natalia- Maria Rusu din Alba, Valentin Vădrariu din Timiș, Premiul UAIFMR: Daniela - Cristina Todor din Alba, Premii Speciale: Andrada Betej din Gorj, Silviu Ionuț Avram din Bistrița - Năsăud, Diana Izabela Marin din Mureș, Andreea Dinu din Olt, Ana Maria Deaconu din Olt, Larisa Daniela Cârlugea din Gorj, Elena Geanina David din Olt.
Din pasiune pentru cânt și joc
În completarea Concursului tinerilor interpreți și a Galei laureaților, conceptul festivalului a valorificat spectacole speciale oferite publicului în cele două seri. Astfel, ansamblurile „Ceata Junilor”, „Veteranii Junii Sibiului”, interpreți consacrați și foști laureați ai festivalului s-au întâlnit în șezătoare, în 26 aprilie. „Junii Sibiului” și invitați de marcă au încins petrecerea în data de 27 aprilie, propunând spectatorilor din sală și celor din mediul online o călătorie muzical-coregrafică prin marile zone etnofolclorice ale țării.
Și pentru că Lucreția Ciobanu nu putea „lipsi” de la un festival care îi poartă numele, ea a fost prezentă prin imaginile din arhivă, care au înfățișat-o în emisiuni folclorice, la înregistrări sau pe scena Festivalului „Cântecele Munților” din Sibiu. Apoi, cu emoție i-au interpretat cântecele tinerii concurenți și soliști consacrați. Artiștii Ansamblului „Cindrelul-Junii Sibiului” au pregătit un tablou muzical-coregrafic in memoriam Lucreția Ciobanu, în concepția Silviei Macrea, și, în premieră, o piesă instrumentală orchestrată de maestrul Cristian Obrejan, care a pus în valoare cântece celebre din repertoriul Doamnei Munților.
În ambele seri, spectacolele au fost prezentate de Traian Stoiță, iar acompaniamentul a fost asigurat de Orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” – dirijori Gabriel Popescu și Cristian Obrejan.
„După zile intense de muncă și pregătiri, cred am reușit să impunem ediția a VI-a a Festivalului-Concurs „Lucreția Ciobanu” ca un eveniment de înaltă ținută artistică, după modelul pe care doamna Lucreția Ciobanu l-a consacrat în folclor. Nu puteam realiza acest lucru fără sprijinul Consiliului Județean Sibiu, care finanțează activitatea instituției, fără suportul partenerilor noștri Cricova și Scandia Food, fără contribuția artiștilor valoroși care au urcat pe scena festivalului și fără aportul spectatorilor noștri, care ne sunt mereu alături. Le mulțumim tuturor pentru că sunt parte din frumoasa poveste a cântecelor și dansurilor populare, a tradițiilor românești, transmise din generație în generație.” - Silvia Macrea, manager CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu și director festival
Acțiunile CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu sunt posibile cu finanțare din partea Consiliului Județean Sibiu.
Click pentru a deschide o fotografie:
Ultimele ştiri
Junii Sibiului în casele românilor, prin intermediul Televiziunii Române
Felicitare
Junii Sibiului aduc proiectul aniversar acasă, la Gura Râului
Ziua Națională sărbătorită la Sibiu prin spectacolul extraordinar „Noi suntem români”
Junii Sibiului sărbătoresc România, la TVR 1
FESTIVALUL NAȚIONAL DE FOLCLOR „ IOAN MACREA” a marcat trei zile de regal folcloric, la aniversarea celor 80 de ani de activitate ai Junilor Sibiului