Revelion cu Junii Sibiului, pe TVR 1
În noaptea dintre ani, membrii Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” vă dau întâlnire pe postul TVR 1. În 31 decembrie a.c., începând cu ora 21.00, ne pregătim să cunoaștem noua vedetă populară a României și să spunem împreună „La mulți ani, 2022!”. Petrecerile se țin lanț, căci în 30 decembrie, ora 15.00, ne bucurăm de Festivalul Național „Ioan Macrea”, pe TVR 3, iar în 31 decembrie, începând cu ora 21.00, Ansamblul „Ceata Junilor” aduce jocuri populare şi obiceiuri de Anul Nou, în Piaţa Mare a Sibiului.
Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul- Junii Sibiului”, din subordinea Consiliului Judeţean Sibiu, răspunde provocărilor venite din partea Televiziunii Române. Astfel, după repetiţii intense, pregătiri de recuzită, montări speciale, deplasări şi, implicit emoţii, Junii Sibiului salută publicul din faţa micului ecran chiar în noaptea de Revelion, prin intermediul emisiunii „Vedeta Populară”.
Îi vom descoperi pe artiştii sibieni în ipostaze inedite, când îi vor susţine, prin dans, pe finaliștii celebrului concurs. Muzica lăutărească şi cele mai cunoscute melodii din zona pe care o reprezintă concurenţii sunt cele două probe de foc în urma cărora se va decide Vedeta populară, vineri 31 decembrie 2021, începând cu ora 21:00, la TVR 1.
Astfel, Orchestra „Lăutarii” din Chişinău şi artiştii de la Junii Sibiului, îmbrăcaţi festiv la costum cu papion şi rochii elegante, vă vor aminti de Revelioanele de altădată, cu dansuri nemuritoare şi muzică lăutărească. Aceeaşi Juni vă poartă în Noul An pe ritmuri aromâne, împreună cu Formaţia Pindu şi Cornelia Rednic, dar şi pe ritmuri greceşti, alături de Niculina Stoican şi Ionuţ Galani. După obiceiul din străbuni, Junii Sibiului şi „Lăutarii” ne dăruiesc jocuri populare româneşti, Pluguşorul şi urările de bine, la trecerea dintre ani.
„Vedeta Populară” îşi propune să lanseze noi talente în folclorul muzical; concurenţi de toate vârstele îmbracă straie populare din regiunile istorice ale ţării pentru a dovedi că pot deveni Vedeta populară. De-a lungul celui de-al VII-lea sezon al emisiunii, le-au fost alături Iuliana Tudor, juriul de specialitate şi o întreagă echipă de producţie, precum şi orchestre celebre şi ansambluri profesioniste din ţară.
***
Joi 30 decembrie a.c., ora 15.00, vă invităm din nou în fața micilor ecrane, la Festivalul Național de Folclor „Ioan Macrea”,căci pe TVR 3 fac spectacol trei dintre ansamblurile profesioniste invitate la cea de-a XXIII-a ediție a manifestării: „Ciprian Porumbescu”, „Banatul” și „Baladele Deltei”.
***
În noaptea dintre ani, în Piaţa Mare a oraşului Sibiu, ne bucurăm de obiceiuri de iarnă: Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” va prezenta, începând cu ora 21.00, un program de jocuri populare româneşti şi datini de Anul Nou, în cadrul Revelionului 2021/2022.
Petrecem așadar ultimele zile ale acestui an pe ritmuri tradiționale, alături de marea familie a Junilor Sibiului.
Ultimele ştiri
Junii Sibiului în casele românilor, prin intermediul Televiziunii Române
Felicitare
Junii Sibiului aduc proiectul aniversar acasă, la Gura Râului
Ziua Națională sărbătorită la Sibiu prin spectacolul extraordinar „Noi suntem români”
Junii Sibiului sărbătoresc România, la TVR 1
FESTIVALUL NAȚIONAL DE FOLCLOR „ IOAN MACREA” a marcat trei zile de regal folcloric, la aniversarea celor 80 de ani de activitate ai Junilor Sibiului